marca-trusted
eLicitatie Certificari

Spune STOP răspândirii bacteriilor. Alege un dezinfectant profesional!

1993 Afisari


Răspândirea infecțiilor nosocomiale, cunoscute și sub numele de infecții intraspitalicești, este un subiect dezbătut pe larg în ultimii ani la noi în țară. Și asta pentru că în multe spitale s-a făcut rabat de la calitatea dezinfectanților profesionali utilizați, ceea ce a dus la creșterea numărului îmbolnăvirilor în rândul pacienților și al cadrelor medicale. Infectarea cu anumite bacterii sau cu viruși poate avea loc din cauza utilizării unor soluții dezinfectante neconforme, diluate, nespălarea mâinilor cu dezinfectanți eficienți și necurățarea suprafețelor diverse și a instrumentarului cu produsele potrivite.

Pentru combaterea anumitor patogeni, orice spital și centru medical ar trebui dotat cu
- dezinfectanți profesionali de mâini,
- dezinfectanți profesionali pentru suprafețe,
- dezinfectanți profesionali pentru instrumentar.

 

Dezinfectarea mâinilor în mediul medical: o descoperire salvatoare de vieți

Un regim strict de igienă a mâinilor a fost introdus prima dată pe la mijlocul anilor 1800, de către medicul de origine maghiară Ignaz P. Semmelweis, numit și “salvatorul mamelor”, un pionier al procedurilor de dezinfecție. Acesta a constatat că o igienă corectă a mâinilor a redus semnificativ numărul deceselor tinerelor mame ce tocmai născuseră, ferindu-le de febra puerperală. Deși inițial nimeni nu a crezut în studiile lui, cu trecerea timpului acesta și-a demonstrat teoria, reușind astfel să salveze o mulțime de vieți.
 

Utilizarea corectă a dezinfectanților profesionali

Sistemul medical a evoluat considerabil de la 1800, iar regulile de igienă s-au îmbunătățit, ducând la apariția unor dezinfectanți profesionali performanți. În același timp, s-a realizat un set de reguli pe care cadrele medicale ar trebui să le respecte, identificându-se câteva momente cheie în care aceștia ar trebui să își igienizeze mâinile: înainte de a intra în contact cu un pacient, după contactul direct și după contactul cu lucrurile și mediul în care acesta stă.

Lipsa timpului, prioritizarea urgențelor de către cadrele medicale, efectuarea tratamentelor sunt detalii care duc la neglijarea acestor etape și, implicit, la punerea în pericol a pacienților, vizitatorilor și medicilor.

Pe de altă parte, calitatea dezinfectanților pentru care optează conducerea unui spital este extrem de importantă. Compania noastră vine în ajutorul lor, oferindu-le o gamă largă de dezinfectanți profesionali, încheind parteneriate cu nume importante din domeniu, precum Anios și Purell care sunt în conformitate cu standardele europene și românești.

Pentru un nivel ridicat de performanță, recomandăm dezinfectantul gel pentru mâini Aniosgel 800 1 l, cu formulă hipoalergenică, testat din punct de vedere dermatologic și cu un spectru larg antimicrobian ce acționează în doar 30 de secunde de la aplicare.

Pentru rezultate optime, igienizarea mâinilor nu este suficientă ci trebuie acționat și din punctul de vedere al curățarii suprafețelor, cum ar fi butoanele lifturilor, paturile și barele lor de susținere, scaunele vizitatorilor, robinetele de la baie, mânerele ușilor, dar și a instrumentarului invaziv si non-invaziv.
 

Dezinfectanții profesionali și microbii – o luptă continuă

Din păcate, în ultimii ani, virușii și microbii au cunoscut o evoluție și mutații diverse. Unele tulpini de bacterii au dezvoltat rezistență la anumite tipuri de dezinfectanți, ceea ce îi face pe specialiștii în domeniu să regândească întreaga strategie și să vină cu soluții profesionale care să anihileze anumiți microbi. Studiile din domeniu arată că Enterococcus Faecium, un patogen notoriu asociat cu mediul medical, este de 10 ori mai tolerant la dezinfectanții de mâini pe bază de alcool față de anul 2010.

Bacteriile suferă mutații și, de aceea, toleranța acestora crește. Pentru un om sănătos, această bacterie nu îi pune în mod direct viața în pericol, însă pentru cei aflați sub diverse tratamente, poate reprezenta un pericol foarte mare.

Din fericire, soluții există la toate aceste probleme. Utilizarea unor dezinfectanți profesionali atât pentru mâini, pentru instrumentar cât și pentru suprafețe diverse, precum Aniosgel, împreună cu igiena corectă a mâinilor vor ajuta la stabilirea unui mediu medical propice, curat, dezinfectat și sigur.

Ultima actualizare:
Etichete: Igienă Curățenie