marca-trusted
eLicitatie Certificari

Dotarea minimă a unei săli de fitness. Facilități esențiale pentru clienți

3164 Afisari

dotare-sala-fitness

Sursa foto: Pexels.com

Cuprins:

  • Dotarea minimă a unei săli de fitness 
    • Echipamente
    • Consumabile
    • Mobilier
  • Facilități esențiale pentru clienți
    • Recepția
    • Vestiarul
    • Grupul sanitar
    • Produse de igienă și curățenie
  • Reguli privind igienizarea echipamentelor și aparaturii

Cochetezi cu ideea de a-ți deschide o sală de fitness? Dacă răspunsul este unul afirmativ, atunci trebuie să iei în calcul atât aspectele juridice și administrative cât și pe cele ce țin de igienă și buna desfășurare a lucrurilor la nivel intern.

În cazul în care ai deja locația și ai încheiat toate formalitățile necesare din punct de vedere legislativ și juridic, mai ai câteva aspecte cel puțin la fel de importante pentru a te bucura de noul tău business. Iată de ce anume trebuie să ții cont când vine vorba despre dotarea sălii de fitness!

Dotarea minimă a unei săli de fitness

Începerea unei afaceri în domeniul sportiv, mai precis deschiderea unei săli de fitness, nu este o treabă ușoară și trebuie să ai în vedere o mulțime de aspecte pentru a oferi condiții moderne de antrenament, să pui la dispoziția clienților aparate săli fitness necesare care pot lucra întregul corp, să ții cont de igiena și curățenia sălii și să îți construiești o echipă serioasă, plăcută, cu care clienții pot interacționa ușor. Și...toate acestea încercând să ții și costurile sub control. Poate părea copleșitor dar nu trebuie să fie chiar așa. Iată de ce anume trebuie să ții cont pentru ca sala ta de fitness să se bucure de succes:

Echipamente

echipamente-sala-fitness

Sursa foto: Pexels.com

Primul lucru pe care trebuie să îl ai în vedere înainte de deschiderea business-ului este ce tip de sală îți dorești să deschizi și cui se adresează. Este o sală mixtă, la care vor veni atât bărbați cât și femei sau este o sală destinată doar femeilor sau exclusiv bărbaților? 

Spre exemplu dacă îți dorești o sală de Yoga, nu ai nevoie de un echipament foarte complex. Saltele și câteva accesorii de Yoga sunt suficiente. Pentru Pilates poți opta pentru Pilates Reformer, aparate speciale pentru dezvoltarea musculaturii sau Pilates la saltea.

În schimb dacă te raportezi la o sală de sport de dimensiuni mai mari, cu o mulțime de cursuri  ce include Yoga, Pilates, cycling, zumba, aerobic, fitness trebuie să achiziționezi o mulțime de aparate, cu care clienții să își poată lucra întregul corp. De la aparate pentru brațe, abdomene, picioare și până la bandă de alergat și bicicletă de cameră...pe toate trebuie să le treci pe listă.

Mobilier

Mobilierul trebuie să fie minimalist, să ocupe un spațiu redus dar să deservească nevoile atât ale angajaților cât și ale clienților. Ai nevoie cu siguranță de o recepție primitoare, dulapuri și băncuțe la vestiar. Acesta trebuie să fie bine întreținut pentru a nu se deteriora și pentru a păstra un aspect curat și plăcut. Cui i-ar plăcea să meargă la o sală de sport unde întreg mobilierul este învechit, murdar și deteriorat?

Consumabile

Când deschizi o sală de fitness trebuie să iei în considerare atât igiena angajaților, a sălii și echipamentelor cât și a clienților. Astfel, încă de la recepție trebuie să te asiguri că nu îți lipsește dezinfectantul de mâini pe care fiecare persoană care intră trebuie să îl utilizeze. 

După aceea, de la toalete nu trebuie să lipsească săpunul lichid și gelul de duș pentru persoanele care vor să se împrospăteze după un antrenament extenuant. Este indicat ca aparatele pe care se lucrează și saltelele să fie șterse cu dezinfectant după fiecare utilizare pentru a evita răspândirea virusurilor, a microbilor și bacteriilor. Astfel, fiecare sală trebuie să dispună de șervețele umede dezinfectante, consumabile de hârtie, dezinfectant gel sau lichid pentru mâini, săpun și gel de duș.

Facilități esențiale pentru clienți

Recepția

Primitoare și curată, recepția este cea cu care clienții au primul contact. Persoanele desemnate să stea la recepție trebuie să aibă o ținută îngrijită și o atitudine binevoitoare. Prima interacțiune a unui client cu o afacere contează foarte mult. Așadar, rolul persoanelor de la recepție este foarte important. Aceasta va fi dotată cu un calculator și imprimantă pentru printarea fișelor personale sau a celor de înscriere, sau chiar tablete pe care clienții pot completa toate datele. Persoanele care intră vor fi îndrumate să utilizeze dezinfectantul de mâini, astfel menținând din start un grad al igienei ridicat. 

Vestiarul

vestiar-sala-sport

Sursa foto: Pexels.com

În cazul în care este o sală mixtă, frecventată atât de femei cât și de bărbați, este obligatoriu să existe două vestiare și două grupuri sanitare total separate, pentru a oferi confort tuturor. Vestiarele vor fi dotate cu dulăpioare ce se închid cu o cheie pentru păstrarea lucrurilor personale ale clienților și cu băncuțe pentru ca aceștia să se poată schimba în voie. 

Grupul sanitar

În cazul unei săli de fitness cu o capacitate mare un singur grup sanitar nu va fi de ajuns și, de aceea, trebuie să se țină cont de acest lucru când se organizează și compartimentează sala. Toaletele și dușurile sunt locuri în care se răspândesc foarte mult microbii și bacteriile iar din acest motiv trebuie igienizate de mai multe ori pe zi de către personalul administrativ.

Produse de igienă și curățenie

Igiena în sălile de sport trebuie menținută la cele mai înalte cote, atât pentru sănătatea angajaților cât și a clienților. Este indicat să se folosească în procesul de curățenie numai produse profesionale, indiferent că vorbim de detergenți pentru pardoseală, detergenți pentru lavoare și băi, soluții pentru șters praful și nu numai. 

Iată care sunt avantajele unor produse de curățenie profesionale:

  • Putere ridicată de curățare, sunt produse provenite de la producători cu renume la nivel mondial;
  • Sunt produse avizate de către Ministerul Sănătății, asta înseamnă că sunt sigure pentru a fi folosite;
  • Unele sunt produse concentrate care se folosesc în diluție. Practic la același preț te bucuri de mai mult produs, la costuri minime;
  • Dezinfectanții profesionali sunt utilizați cu succes și în clinicile și cabinetele medicale și în spitale, în blocurile operatorii, așadar eficiența lor este una ridicată și dovedită. În plus, sunt avizate ca fiind produse biocide.
  • Achiziționate de la furnizori de încredere precum IgienaPHS, știi că te poți baza pe produse cu o calitate ridicată, de top. 

Ce nu trebuie să lipsească din dotarea unei săli de fitness din punct de vedere al arsenalului de curățenie:

Reguli privind igienizarea echipamentelor și aparaturii

Echipamentele sălii de fitness trebuie să fie sigure în utilizare. Acest lucru înseamnă că trebuie să fie verificate periodic dacă nu zilnic pentru a evita accidentările.

Personalul de curățenie trebuie să se îngrijească de echipamentul sălii de fitness în mod corespunzător, folosind șervețele dezinfectante și soluții de curățare și dezinfectare. Se vor curăța zonele frecvent atinse, inclusiv mânerele ușilor, butoanele, mânerele echipamentelor, pârghiile de schimbare a greutăților, covorașele de Yoga și Pilates, dulapurile, robinetele și nu numai.

Personalul responsabil cu igiena poate folosi pulverizatoare pentru dezinfectarea suprafețelor. În calitate de proprietar al unei săli de sport este foarte important să implementezi un orar de curățenie în care să fie trecute toate zonele și articolele ce trebuie să fie dezinfectate în mod constant. Se vor folosi mănuși de protecție, măști și echipament de protecție adecvat.  

Aspirarea zilnică a podelelor, dezinfectarea echipamentelor sălii fitness, curățarea dușurilor, a toaletelor și a vestiarelor sunt obligatorii.

Pentru pardoseli curate se va folosi mopul împreună cu detergent pentru pardoseală o dată la câteva zile sau ori de câte ori este nevoie. Mirosul nu trebuie neglijat, mai ales că toată activitatea se desfășoară într-un spațiu închis și se transpiră foarte mult. Poți opta pentru un odorizant de cameră ales în funcție de dimensiunea sălii. Îl poți amplasa pe jos, pe mobilă sau ascuns după o piesă de mobilier.

În cazul în care personalul administrativ nu este instruit corespunzător în legătură cu importanța igienei în sala de sport, nu va ști cum să procedeze corect. Instruirea periodică și explicarea riscurilor este esențială și cade în responsabilitatea managementului.

Printr-o igienă corectă îți protejezi atât clienții, angajații, care vor absenta mai puțin din motive medicale, dar și businessul tău. Așa că fă o prioritate din dotarea sălii de fitness corespunzător, atât din punct de vedere al aparatelor sălii fitness cât și al produselor de curățenie folosite și bucură-te de o afacere prosperă!


Ultima actualizare:
Etichete: igienă curățenie