marca-trusted
eLicitatie Certificari

6 avantaje pe care Scent Marketingul le poate aduce afacerii tale

1355 Afisari

cumparaturi-scent-marketing

Sursa foto: Freepik.com

Cuprins:

  • Ce este Scent Marketingul?
  • Avantajele Scent Marketingului
  • Cum alegi cel mai bun odorizant de cameră?
  • Produse recomandate IgienaPHS
    • Aparat odorizant profesional - Scentevo Line 300 Black 
    • Odorizant cameră ulei esențial - Orange Blossom , 250 ml
    • Odorizant cameră - Liliac 5 litri
  • Bine de știut despre Scent Marketing

Parfumurile ambientale au fost folosite de-a lungul timpului în diferite scopuri: pentru relaxare și calmare, îmbunătățirea stării de spirit, pentru a crea o atmosferă plăcută într-un spațiu sau chiar ca tratament alternativ pentru anumite afecțiuni. Cum mirosul este unul dintre cele mai puternice simțuri și este puternic legat de stările noastre emoționale pe care le poate influența cu ușurință, oamenii moderni au început să folosească parfumurile ambientale în strategia lor de marketing. Cum? Află din articolul de față care sunt avantajele Scent Marketingului și cum îți poți ajuta businessul să se dezvolte frumos cu ajutorul parfumurilor!

Ce este Scent Marketingul?

Cunoscut și sub numele de marketing olfactiv, Scent Marketingul reprezintă un tool de promovare foarte eficient al unui business. Acesta face referire la asocierea unui parfum cu un anumit brand, pe care clienții și potențialii clienți să îl recunoască foarte ușor. Strategia implică difuzarea parfumurilor alese în diferite locații ale afacerii. Scopul final este de a crea o atmosferă plăcută de cumpărături dar și de a îmbunătăți vânzările.

Gândește-te la ce simți atunci când treci pe lângă o brutărie ce miroase a pâine caldă? Parcă îți vine să intri și să deguști fiecare franzelă, croissant și nu numai. Sau pe lângă o cafenea, dimineața? Te atrage precum un magnet să te bucuri de savoarea unei cești de boabe proaspăt prăjite. Exact același efect îl pot avea asupra clienților și magazinele, lobby-urile hotelurilor când sunt plăcut parfumate.

Locația, decorul, sistemele de iluminat, temperatura, muzica de fundal, uniformele angajaților și mirosul ambiental se combină pentru a crea un spațiu cât mai primitor și relaxant în care sesiunile de shopping să fie memorabile. De câte ori nu ți s-a întâmplat și ție să treci pe lângă un magazin și să îl recunoști după mirosul specific? Cum ar fi ca și afacerea ta să fie ușor de identificat cu ajutorul unui miros plăcut și să îți crești vânzările? 

Avantajele Scent Marketingului

Parfumurile de cameră creează o legătură puternică între un brand și clienții acestuia iar partea bună este că Scent Marketingul poate fi folosit cu succes în orice industrie, de la cea medicală, până la turism și retail. Conform studiilor recente, un miros plăcut îmbunătățește experiența clienților și a oaspeților. 

Află care sunt cele mai importante avantaje ale Scent Marketingului și cum te pot ajuta să îți îmbunătățești imaginea publică:

  1. Asocierea brandului cu un anumit parfum va ajuta la identificarea rapidă a acestuia în rândul clienților;
  2. Clienții petrec cu până la 20% mai mult timp într-un magazin cu miros plăcut, lucru care atrage după sine și creșterea vânzărilor;
  3. Ajută la crearea unei imagini pozitive, curate, luxoase a brandului;
  4. Scent Marketingul te ajută să rămâi mai mult timp în memoria clientului;
  5. Odorizantele de cameră profesionale oferă beneficii și pentru angajați, nu doar pentru clienți. Aceștia devin mai creativi și productivi, mai fericiți, un miros plăcut contribuind la starea lor generală de bine;
  6. Prezinți un avantaj major în fața concurenței. Să luăm un exemplu concret: Mall-urile sunt pline de magazine, amplasate unul lângă altul. Un client va fi mai atras să intre într-un magazin ce miroase foarte frumos și ulterior să îl recunoască cu ușurință decât într-unul care nu îi oferă această experiență plăcută. 

Cum alegi cel mai bun odorizant de cameră?

Parfumul ambiental poate fi unul creat special pentru afacerea ta sau poate fi ales dintr-o gamă variată de parfumuri de cameră. Însă cum știi ce anume s-ar potrivi ideii tale de business?

Când îți alegi odorizantul de cameră, sunt câteva aspecte pe care ar trebui să le bifezi dacă îți dorești să creezi o conexiune potrivită între brandul tău și parfumul ce îl definește.

Ce ți-ai dori să simtă clienții tăi atunci când interacționează cu brandul tău? Îți dorești să se simtă energizați, dinamici și fresh sau să asocieze afacerea cu luxul și eleganța? În funcție de răspuns vei opta pentru notele cele mai potrivite.

Spre exemplu, notele de citrice, cele fructate și chiar florale au un miros mai proaspăt, ce energizează și dau o stare de bine. Acestea sunt foarte indicate în sălile de sport, spre exemplu, unde se dorește ca energia clienților să fie la cote maxime.

Pentru o notă mai luxoasă, poți opta pentru combinații de esențe mai prețioase de bergamotă, iasomie, patchouli, mușchi de stejar, piele, ambră și nu numai. Acestea sunt potrivite pentru lobby-urile hotelurilor în care se pune accentul pe calm, distincție și rafinament. 

Atmosfera pe care vrei să o creezi contribuie mult la alegerea celui mai bun odorizant de cameră. Selecția ingredientelor de calitate și modul în care acestea sunt dispersate oferă o mulțime de beneficii. Poți alege aparate odorizante la vedere, care se montează pe mobilă sau sunt ascunse sau sisteme legate la aparatul de ventilație central. 

Dacă ți se pare prea complicat întregul proces de creare al unui parfum de la zero, în portofoliul magazinului IgienaPHS te așteaptă o mulțime de parfumuri de cameră, uleiuri esențiale și aparate odorizante performante ce te vor ajuta să oferi clienților o experiență de neuitat, de fiecare dată când interacționează cu brandul tău. 

Produse recomandate IgienaPHS

Aparat odorizant profesional - Scentevo Line 300 Black 

aparat-odorizant-scent-evo-plus

Dispozitivul odorizant profesional de cameră ScentEvo Line 300B are la bază tehnologie avansată de difuzie a parfumului prin aerosoli. Aroma este dispersată într-un mod eficient, prin nano particule de vapori. Sistemul inteligent permite programare complexă, personalizată și 995 intervale de intensitate.

Designul său minimalist îl face foarte atractiv și ușor de adaptat diferitelor tipuri de decoruri, oferind totodată posibilitatea de a fi integrat în sistemul HVAC de ventilație.

Odorizant cameră ulei esențial - Orange Blossom, 250 ml

odorizant-camera-orange-blossom 

Uleiurile esențiale au puterea de a schimba în bine atmosfera dintr-un spațiu. Mai ales dacă vorbim despre un miros de portocali, atunci cu siguranță energia angajaților va fi la cote maxime. Parfumurile ambientale Proandre sunt create din parfum pur, fără aditivi chimici. Astfel, nu sunt un pericol pentru sănătatea celor care intră în contact cu ele. Acestea au puterea de neutralizare a mirosurilor și sunt compatibile cu aparatele ScentEvo.

Odorizant camera - Liliac 5 litri

odorizant-camera-lilac 

Odorizantul de cameră cu miros de liliac poate fi folosit cu succes în hoteluri, săli de conferințe, magazine, instituții publice, răspândind un miros delicat, ce te duce cu gândul la primăvară. Acesta are în compoziția sa ingrediente certificate IFRA - International Fragrance Assosciation și un raport calitate-preț foarte bun. 

Bine de știut despre Scent Marketing

Așa cum am arătat, Scent Marketingul poate aduce o mulțime de beneficii afacerii tale. Însă, dacă nu este aplicat corect, aceasta poate avea de suferit. 

Un miros prea puternic poate fi deranjant și înecăcios, determinând oaspeții sau clienții să plece mai repede. Cantitatea dispersată este foarte importantă, aceasta trebuie să fie subtilă, delicată, să nu deranjeze. Alegerea unui odorizant de cameră și cantitatea dispersată se va face în funcție de suprafața încăperii. Există aparate odorizante ce fac față cu brio chiar și halelor și hypermarketurilor dar și aparate ce sunt indicate pentru birouri mai mici, magazine și nu numai. 

Calitatea parfumurilor este foarte importantă și nu trebuie să pună în pericol sănătatea publicului sau a angajaților. De aceea, recomandarea noastră este să achiziționezi atât aparatura necesară cât și produsele de curățenie, soluțiile profesionale și parfumurile de cameră ce vor interacționa cu afacerea ta numai de la furnizori de încredere. Astfel, știi că nu faci niciun compromis. 

La IgienaPHS îți punem la dispoziție o gamă de odorizante de cameră de calitate, ce vor face cu siguranță ca oaspeții tăi să se întoarcă. Ești pregătit să îți implementezi strategia de marketing pentru dezvoltarea afacerii? Contactează-ne pentru a găsi împreună cele mai bune soluții la nevoile tale!


Ultima actualizare:
Etichete: igienă curățenie