Dotarea hotelului pentru setarea standardelor de igienă: ghid complet
8936 Afisari

Cuprins ghid:
- Cât de importantă este igiena într-un hotel?
- Echipamente de igienă și curățenie recomandate pentru fiecare zonă a hotelului:
- O recepție impecabilă
- Camera de hotel – un fel de “acasă” departe de casă
- Dezinfectarea băilor din camerele de hotel
- Igienizarea restaurantului și a zonei de dining
- Curățarea corectă a bucătăriei hotelului în vreme de pandemie
- Mai curat, mai relaxat la sală, piscină și saună
- Dotări recomandate pentru curățarea hotelului
Cât de importantă este igiena într-un hotel?
Reputația unui hotel se clădește în timp și, ca în oricare altă situație, se poate strica extrem de rapid, după câteva recenzii negative lăsate de clienți pe site-ul oficial al hotelului, pe rețelele de socializare, pe bloguri sau alte site-uri. O experiență neplăcută poate avea urmări asupra întregului business, poate avea un impact major asupra loialității clienților, determinându-i pe aceștia să nu mai revină. Evident, dotarea hotelului cu mobilier de calitate, cu echipamente noi, instruirea personalului cu care oaspeții intră în contact dar, mai ales curățenia joacă un rol extrem de important. Cu precădere în perioada pandemiei, accentul a căzut foarte mult pe igienizarea corectă a tuturor spațiilor, presiunea fiind una mare atât pentru personalul administrativ însă și pentru management.
Începând cu lobby-ul, urmând pe rând recepția, restaurantul și barul, scările și liftul, camera și baia, toate acestea trebuie să fie impecabile, pentru o vizită cât mai plăcută și, mai ales, sigură. Igienizarea hotelului asigură un confort sporit, iar acest lucru se poate obține doar prin dotarea cu cele mai bune produse de curățenie profesionale, destinate domeniului horeca.
Echipamente de igienă și curățenie recomandate pentru fiecare zonă a hotelului
O recepție impecabilăCum este prima interacțiune a turistului cu hotelul și personalul, recepția trebuie să fie igienizată corespunzător iar măsurile de precauție să fie tratate cu seriozitate, astfel:
- nu trebuie să lipsească din dotarea hotelului covorașe antibacteriene la toate intrările;
- angajații trebuie să poarte măști și mănuși de protecție;
- existența unor dispensere de dezinfectant din loc în loc este esențială;
- reumplerea cu dezinfectant de mâini în permanență;
- oferirea posibilității completării tuturor formularelor de întregistrare electronic sau folosind doar pixuri de unică folosință sau dezinfectate cu soluții profesionale după fiecare utilizare;
- igienizarea tuturor bagajelor oaspeților;
- măsurarea temperaturii oaspeților la intrarea în hotel;
- intrarea principală din hotel, lobby-ul și recepția trebuie dezinfectate în fiecare oră, la fel și ușile și mânerele acestora, cărucioarele pentru bagaje și butoanele liftului.
Camera de hotel – un fel de “acasă” departe de casă
În medie, o cameristă are la dispoziție între 30 și 40 de minute pentru a curăța o cameră, astfel încât noii turiști să se acomodeze imediat. În acest timp, aceasta trebuie să curețe la perfecție baia, să schimbe și să îndrepte așternuturile, să aspire mocheta și să spele podeaua. Este bine de știut că aici, oricât de riguroasă ar fi camerista, rămân o mulțime de bacterii și microbi de la oaspeții care au fost cazați anterior.
Cele mai murdare locuri și obiecte care nu sunt igienizate de fiecare dată sunt întrerupătoarele de la lumină, telecomanda de la televizor, toaletele (și aici ar trebui menționat mânerul periei de toaletă, dispenserul de hârtie igienică, peretele și podeaua din jurul toaletei), chiuveta, telefonul, uscătorul de păr, podeaua și așternuturile.
Totodată, chiar și paharele, aparatul de făcut cafea, fierbătoarele de apă pot fi acoperite cu germeni dacă nu sunt curățate și igienizate corespunzător cu produse de curățenie profesionale.
Pentru a oferi oaspeților o ședere impecabilă, trebuie să se țină cont de câțiva pași iar lista atribuțiilor să fie îndeplinită ca la carte de către personalul responsabil cu igienizarea camerelor. Astfel, în sarcina unei cameriste intră următoarele sarcini:
- Aerisește camera: Înainte de a demara orice operațiune de curățenie, deschide larg ferestrele pentru a permite aerului curat să pătrundă la interior, a îndepărta mirosurile neplăcute ale produselor profesionale de curățenie și nu numai.
- Schimbă lenjeria de pe pat, înlăturând-o pe cea folosită și așezând-o pe aceasta într-un cărucior de curățenie cu spațiu special pentru textilele murdare. Pentru o eficiență ridicată, un cărucior hotelier este ideal pentru depozitarea lenjeriilor noi de pat, a prosoapelor, a aspiratorului, a produselor de curățenie profesionale, a lavetelor și mănușilor și a găleții cu mop. Extrem de practice, acestea nu ar trebui să lipsească din echipamentul de bază al unei unități de cazare.
- Aruncă gunoiul. Înlocuiește sacul de gunoi cu unul nou și are grijă ca orice deșeu din cameră să fie strâns.
- Șterge praful cu atenție, de pe orice suprafață. Folosește produse de curățenie speciale, potrivite pentru diverse suprafețe, de la lemn, plastic, sticlă și nu numai. Este absolut necesar să acorde o atenție sporită locurilor mai greu accesibile și se poată ajuta de accesorii de curățenie cu mâner telescopic. Folosește o lavetă din microfibră deoarece aceasta are rolul de a capta foarte eficient particulele de praf.
- Aspiră foarte bine mocheta, patul și tapițeria. Folosește un aspirator cu injecție-extracție deoarece poate curăța în profunzime.
- Igienizează orice aparat electronic, de la televizor, telecomenzi, aparat de aer condiționat, telefon și nu numai, folosind numai soluții profesionale de curățenie, ce omoară virusurile și bacteriile atât de dăunătoare. Este de dorit și utilizarea unui dezinfectant puternic care să garanteze uciderea unui număr cât mai ridicat de alergeni și germeni.
- Curăță podeaua cu un mop de calitate și detergenți speciali pentru pardoseală, ce o lustruiește din doar câteva mișcări, fără să necesite clătire. În urma va rămâne o podea strălucitoare și un miros proaspăt, ce va încânta următorii oaspeți. Dacă pe jos nu se regăsește podea dură și aceasta este acoperită cu mochetă, atunci aspirarea ei este esențială, chiar și în colțuri, sub pat și sub piesele de mobilier.
Dezinfectarea băilor din camerele de hotel

Băile reprezintă locul în care se poate aduna foarte multă mizerie, umeazală și implicit mucegai și igrasie, păr, așa că angajații trebuie să acorde o atenție deosebită acestui spațiu. Iar dacă dorești să îți impresionezi cu adevărat oaspeții, aceasta trebuie să fie impecabilă, dezinfectată nu doar curățată. Adică să arate ca nouă.
Și aici, ca în cazul camerelor, existența unei rutine, pentru a nu sări din grabă peste anumiți pași sau pentru a nu lăsa spații necurățate, este esențială:
- Deschide fereastra, dacă există, și aerisește. În cazul în care nu există, pornește ventilația pentru a asigura o circulație a aerului.
- Îndepărtează prosoapele și preșulețele pentru picioare și le așează în compartimentul special al căruciorului de curățenie, alături de restul textilelor utilizate.
- Golește coșul de gunoi, îl șterge și schimbă punga de gunoi.
- Curăță polițele de la baie cu produse dezinfectante profesionale, ce asigură o igienă optimă. După ce această activitate a fost realizată, produsele de igienă personală ale oaspeților trebuie așezate ordonat, din nou, unde au fost inițial amplasate.
- Curăță zona dușului sau a căzii, folosind produse profesionale pentru grupurile sanitare. Utilizate concentrate sau în diluție, acestea îndepărtează eficient murdăria, îndepărtând calcarul, mucegaiul, depunerile de săpun și lăsând suprafețele strălucitoare. Pentru geamurile de la duș se poate ajuta de o racletă cu mâner telescopic și de soluție de geamuri. Soluția de geamuri va îndepărta depunerile de gel de duș și șampon, lăsând impresia că acestea sunt noi.
- Curăță și igienizează chiuveta și robinetele. Ca și în cazul zonei pentru duș, folosește produse profesionale pentru grupuri sanitare. Camerista poate folosi mai întâi detergent și, ulterior, un dezinfectant pentru a se asigura că nu există nicio contaminare cu microbi sau virusuri. Pentru robinete poate folosi un produs destinat inoxului pentru a-i reda strălucirea și pentru îndepărtarea petelor de apă și grăsime. Oglinda trebuie și ea ștearsă, astfel încât să nu rămână urme sau stropi de apă.
- Curățarea toaletei trebuie făcută ca la carte, utilizând produse speciale pentru grupuri sanitare, cu rol dezinfectant. Vasul de toaletă trebuie curățat atât la interior cât și la exterior, cât și bazinul, acordând o atenție sporită mai ales în locurile greu accesibile. După ce aceasta a fost complet curățată, poate folosi odorizantele pentru toaletă ce vor împrospăta mirosul în baie de fiecare dată când se va trage apa.
- Ștergerea prafului este foarte importantă atât pe polițe, bara pentru prosoape, dispenserul de hârtie igienică, ușă, pervazul geamului dacă există, la fel îndepărtarea pânzelor de păianjen de la colțuri, dacă este cazul.
- Înlocuiește consumabilele hoteliere, hârtia igienică și pune prosoape noi. În cazul în care există dispensere, acestea trebuie reumplute iar dacă vorbim despre consumabile hoteliere ambalate individual precum săpunuri, geluri de duș, șampoane și nu numai, acestea trebuie înlocuite cu unele noi. Hârtia igienică, șervețelele, casca de duș trebuie să fie schimbate.
- Curăță podeaua cu produse profesionale de curățenie pentru podele, deoarece au o putere de igienizare ridicată, fiind indicate atât pentru lemn, gresie, linoleum, granit și nu numai.
Igienizarea restaurantului și a zonei de dining

Când sănătatea publică este în joc, igiena trebuie efectuată ca la carte. În zona restaurantului și a barului mesele trebuie dezinfectate după fiecare client, la fel și scaunele. Același lucru este obligatoriu și pentru olivieră, recipientele cu sare și piper, suporturile pentru șervețele, meniuri și husele ce însoțesc nota de plată.
Păstrarea unei distanțe de cel puțin 2 metri între mese este obligatorie, pentru ca fiecare oaspete să se simtă în siguranță atunci când servește masa.
Restaurantul trebuie să dispună la intrare de un dispenser cu dezinfectant pentru mâini dar și șervețele dezinfectante așezate la masă sau pe tejgheaua barului.
La cerere, oaspeții pot găsi măști de unică folosință sau mănuși de protecție.
Curățarea corectă a bucătăriei hotelului în vreme de pandemie

Atunci când mâncarea este preparată, nu este loc de eroare. Bucătăria trebuie să strălucească de curățenie și nu doar la suprafață. Fiecare vas și ustensilă folosită, fiecare suprafață trebuie curățată și dezinfectată, de la podea și până la dulapuri. Într-o bucătărie este foarte ușor să contaminezi suprafețele din cauza produselor proaspete, mai ales a cărnii. Dezinfectarea suprafețelor se face numai cu produse profesionale de curățenie recomandate pentru domeniul horeca, produse ce garantează pentru distrugerea microbilor, a ciupercilor, bacteriilor ce se pot înmulți foarte repede și pot provoca o mulțime de boli și neplăceri clienților.
Din bucătărie nu trebuie să lipsească dispenserul cu săpun lichid și dezinfectant, dispenserul cu prosoape de hârtie, coșurile de gunoi și se va ține cont de următoarele reguli:
- Se spală eficient cuptoarele, grătarele, plita, după fiecare utilizare;
- Se șterge și igienizează filtrele de cafea, feliatoarele de carne, prăjitorul de pâine;
- Se dezinfectează blatul de bucătărie după prepararea mâncărurilor;
- Se curăță chiuvetele cu soluții profesionale de curățenie;
- Tacâmurile, vesela, vasele de gătit...toate trebuie să respecte normele de igienă din domeniu, pentru a oferi servicii de calitate superioară. Este indicat ca acestea să fie spălate la mașina de spălat vase deoarece apa fierbinte va distruge mult mai eficient microbii. În gama IgienaPHS se găsesc detergenți speciali pentru veselă ce garantează o igienă completă.
- Echipamentul bucătarilor, al ospătarilor și al personalului auxiliar trebuie să fie impecabile;
- Tot personalul trebuie să poarte mănuși de protecție și mască pentru a se proteja pe sine și pe cei din jur;
- Gunoiul trebuie dus ori de câte ori este nevoie;
- Podelele trebuie curățate de mai multe ori pe zi.
Mai curat, mai relaxat la sală, piscină sau saună

Zonele de relaxare din cadrul unui hotel sunt deseori pline deoarece oamenii vor să profite de fiecare clipă de repaos și distracție li se poate oferi. Însă acestea sunt zone în care microbii se pot dezvolta cu rapiditate, fie că vorbim despre sala de sport, saună sau piscină, fiind deseori zone cu o umiditate ridicată ce favorizează dezvoltarea patogenilor.
Pentru persoanele active, sala este locul în care își pun corpul în mișcare și se deconectează de la tot din jur. La intrările în spațiile de agrement trebuie să existe în permanență dispensere cu cu senzor pentru dezinfectant, podeaua să fie curată iar aparatele de fitness igienizate după fiecare utilizare. Bineînțeles, capacitatea sălii și a piscinei ar trebui diminuată pentru evitarea aglomerării într-un spațiu închis. Se recomandă aerisirea spațiului ori de câte ori acest lucru este posibil. Probabil vor exista turiști care vor avea dubii dacă să folosească sau nu echipamentul de la sala.
La Spa, angajații vor fi nevoiți să folosească măștile de protecție în continuare și nu ar fi deloc surprinzător dacă unele servicii vor fi eliminate din grilă pentru a diminua contactul direct între angajați și clienți.
La piscină măsurile de distanțare socială vor rămâne, șezlongurile fiind dezinfectate de mai multe ori pe zi, se va încuraja folosirea propriilor prosoape și papuci și păstrarea unei distanțe de cel puțin 2 metri între persoane.
Dotări recomandate pentru curățarea hotelului

Pentru a se alinia noilor standarde de curățenie și pentru a păstra o imagine impecabilă a unității de cazare, fiecare hotel ar trebui să fie dotat corespunzător, cu un echipament de bază cu care personalul menajer să își poată duce la bun sfârșit toate activitățile, fără să piardă timp și, mai ales, pentru obținerea unor rezultate foarte bune.
- Căruciorul hotelier se numără printre cele mai utile și bine-venite produse ce ușurează și eficientizează procesul de curățenie. Pentru că personalul are nevoie de acces în permanență la diferite produse de curățenie, mătură, mop, coș de gunoi, găleți, lavete și bureți, mănuși dar și lenjerii de pat și prosoape, un cărucior hotelier bine compartimentat este absolut necesar. Acesta permite ca toate aceste lucruri să fie întotdeauna la îndemână, evitându-se drumurile inutile de la camere la magazie, au roți și sunt ușor de manevrat. Sunt perfecte pentru holurile înguste iar dimensiunea căruciorului hotelier ar trebui să fie în concordanță cu dimensiunea spațiului.
- Aspiratorul profesional nu are cum să lipsească din arsenalul de curățenie al niciunei cameriste. Datorită puterii mari de aspirare, acesta face față cu brio chiar și pe covoarele sau mochetele foarte murdare, iar dacă optezi pentru o variantă cu injecție-extracție atunci acestea pot fi și spălate.
- Mașină de curățat podeaua pentru lobby și holurile mari cu podea dură. Ușor de manevrat, acestea spală și usucă imediat podeaua datorită lamelei late sau a pad-urilor. Sunt extrem de eficiente și sunt indicate în dotarea hotelurilor de dimensiuni foarte mari.
- Găleată și mop pentru fiecare menajeră în parte. Găleata poate fi integrată în căruciorul hotelier sau poate fi de sine stătătoare iar mopul poate fi cel clasic, cu fibrele lungi sau plat. Atunci când se curăță diferite camere este esențial să se țină cont de codul de culoare al mopurilor.
- Lavete pentru diferite suprafețe. Acestea pot fi din bumbac sau microfibră, pot fi folosite atît pentru curățarea băii, a recepției, a diferitelor suprafețe. Atenție! Pentru a evita contaminarea încrucișată, este recomandat ca lavetele sa fie folosite potrivit codului de culoare al fiecăreia.
- Cele mai bune produse profesionale de curățenie: soluții de curățat și dezinfectat diverse suprafețe, soluții de curățat pardoseala. Pentru bucătăria hotelului recomandăm utilizarea unor produse profesionale de curățenie pentru horeca, ideale pentru igienizarea întregii bucătării. Sunt detergenți pentru curățarea cuptoarelor, a blaturilor de lucru, a grătarelor, a veselei ce au puterea de a îndepărta chiar și cele mai persistente depuneri de grăsime sau arsură.
- Alt tip de consumabile precum bureți, odorizante toaletă, consumabile de hârtie, mânuși de protecție etc.
- Cosmetice hoteliere pentru oaspeți (săpun, șampon, gel de duș, loțiune de corp, bețișoare de urechi, periuță de dinți, acoperitoare pentru toaletă, cască de duș, papuci de unică folosință) - calitatea acestora vorbește de multe ori despre ceea ce înseamnaă cu adevărat pentru managementul hotelului satisfacția clientului.
La IgienaPHS, ne susținem partenerii și venim în întâmpinarea lor cu produse profesionale de curățenie pentru domeniul horeca, ce sunt recunoscute pentru proprietățile și caracteristicile, contribuind la igienizarea completă a hotelului, adaptate noilor standarde de curățenie în domeniul turismului.
Surse:
Ultima actualizare:
In aceeasi categorie
- Lista completa de ustensile si consumabile pentru curatenia camerelor de hotel
- Cum sa reduci riscurile de contaminare in unitatile de productie alimentara
- Beneficiile produselor biodegradabile la organizarea evenimentelor
- Sfaturi pentru curățenia generală la domiciliu cu produse profesionale
- Detergent lichid vs. detergent pudră în industria HORECA: Ce să alegi?
Articole similare
- Produse profesionale pentru amenajarea și întreținerea unei clădiri de birouri
- De ce echipamente ai nevoie pentru a-ți deschide o firmă de curățenie
- Covoare dezinfectante pentru o igienă corespunzătoare la locul de muncă
- Ghid pentru deschiderea unui restaurant: De ce autorizații ai nevoie și pași de urmat
- Cum să începi o afacere de curățare a geamurilor: Etape, reguli și consumabile necesare